O poluare cu apă de santină, care se întinde pe o suprafaţă lungă de 800 de metri şi lată de 100 de metri, s-a produs, marţi...
Un bărbat în vârstă de 50 de ani, urmărit internaţional de către autorităţile judiciare din Italia pentru violenţă domestică, a fost depistat pe raza localităţii Ulmeni...
Miniştrii propuşi de premierul desemnat Ludovic Orban sunt audiaţi, începând de marţi, în Parlament, în comisiile de specialitate. Potrivit programului stabilit, în prima zi sunt audiaţi...
Un bărbat de 72 de ani a murit, marţi, într-un microbuz de transport persoane, care efectua călătorii pe traseul Murgeni – Bârlad, au informat reprezentanţii Serviciului...
Începând de marți, 29 octombrie 2019, se închide circulația rutieră pe DN 67C Transalpina, pe tronsonul Obârșia Lotrului – Rânca. Potrivit Companiei Naționale de Administrare a...
Vremea va deveni deosebit de rece începând de marţi după-amiaza, la munte va ninge iar în sudul şi centrul ţării, îndeosebi în zonele deluroase, trecător, vor...
Un tir încărcat cu porumb s-a răsturnat, marţi dimineaţă, pe DN3, la ieşirea din oraşul Murfatlar spre Valul lui Traian, şoferul rămânând încarcerat până la sosirea...
Un cutremur cu magnitudinea 3,4 pe scara Richter s-a produs marţi dimineaţa, la ora locală 4:32, în zona seismică Vrancea (judeţul Buzău), informează Institutul Naţional de...
Cresc amenzile pentru muzica tare dată la petrecerile în cartier, în baza unei legi care sporește atribuţiile poliţiştilor. Mai concrest, legea vizează sancţionarea celor care organizează...
Pentru siguranța șoferilor și a pasagerilor din Uniunea Europeană, inclusiv a celor din România, autoritățile recomandă să aibă în autoturisme așa numita ”Carde de salvare la...
CSM Volei Alba Blaj va evolua în Grupa D a Ligii Campionilor la volei feminin, alături de formaţia italiană Imoco Volley Conegliano şi echipa franceză Nantes...
Trei persoane au fost rănite, sâmbătă, în urma coliziunii între un autoturism şi un tractor produsă pe DN 2C, în localitatea buzoiană Padina. Potrivit Biroului de...
O fată în vârstă de 14 ani, a fost găsită ieri, pe o stradă din Pucioasa județul Dâmbovița, plină de sânge, de un gardian care a...
Un accident rutier grav s-a petrecut sâmbătă dupa-amiază pe DN1A la Săcele județul Brașov, din primele date un copil a fost lovit de mașină. Acesta este...
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, la o două hale din comuna Sântămăria Orlea, judeţul Hunedoara, unde erau depozitaţi 5.000 de baloţi de paie, la faţa...
Familia tânărului care a fost electrocutat în timp ce lucra la un bloc în construcție, situat pe strada Ana Aslan din Alba Iulia, a lansat un...
O tânără în vârstă de 29 de ani, de profesie medic veterinar, a fost găsită moartă și complet dezbrăcată, noaptea trecută, lângă un hotel din București,...
MESAJE de Sfântul Dumitru 2019. Felicitări, mesaje, SMS -uri, urări de „la mulţi ani” pe care le poți trimite prietenilor care își sărbătoresc ziua numelui. Mesaje de...
Traficul rutier va fi restricţionat în acest weekend, în mai multe zone din Capitală, pentru desfăşurarea în bune condiţii a unor evenimente sportive. *** Sâmbătă, Federaţia...
Eugen Valentin Pătru a obţinut medalia de bronz în proba de tir cu arcul olimpic pentru persoane cu dizabilităţi, joi, la Jocurile Mondiale Militare de la...