Personalul hotelier sau pentru restaurante a reprezentat una dintre cele mai căutate categorii în lunile premergătoare sezonului estival – aprilie, mai, iunie – când aproape că...
Lidl va renunţa complet la comercializarea articolelor de unică folosinţă din plastic (pahare, farfurii adânci şi întinse, tacâmuri şi paie), începând cu data de 15 august,...
Noua organigramă a societăţii TAROM a fost discutată în Consiliul de Administraţie şi urmează restructurări la majoritatea companiilor din subordinea Ministerului Transporturilor, a declarat, marţi, ministrul...
Veniturile din comerţul cu ridicata al produselor farmaceutice au crescut cu 4%, la nivelul anului 2017, în timp ce gradul de îndatorare al companiilor din domeniu...
Rutierul român Serghei Ţvetcov (Floyd’s Pro Cycling) a ocupat locul al treilea în prologul Turului ciclist al statului american Utah, desfăşurat luni la Snowbird Resort, potrivit...
Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat marţi 16 percheziţii domiciliare pe raza teritorială a judeţului Vâlcea, în urma cărora au fost descoperite cinci...
Câteva sute de tone de deşeuri au fost depozitate, în ultimele două luni, în curtea fostei unităţi militare din Lipova, după ce ridicarea gunoaielor de la...
Compania de Autostrăzi va da constructorului de pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva un termen rezonabil pentru remedierea problemelor identificate acolo, iar în caz contrar cu...
Un bărbat din judeţul Arad este cercetat penal după ce ar fi hărţuit şi ameninţat femei pe Facebook, iar pe două adolescente le-ar fi urmărit pe...
Salvamontiştii cărăşeni au intervenit timp de şapte ore, în noaptea de luni spre marţi, la peste 2.000 de metri altitudine, în Munţii Ţarcu, pentru a recupera...
Mai multe echipaje de scafandri au reluat, marţi, căutarea unui bărbat care ar fi dispărut luni seara în Dunăre, la Hârşova, în zona şantierului naval, a...
O persoană a fost grav rănită, marţi, după ce maşina în care se afla s-a ciocnit frontal de un alt autoturism pe bulevardul General Dăscălescu din...
Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Mizil efectuează, marţi, două percheziţii la domiciliul unor persoane bănuite de comiterea unei înşelăciuni privind construcţia unui imobil, a informat IPJ...
O femeie a fost urcată cu forţa într-o maşină, în centrul Capitalei, luni seara, de către concubinul său, poliţiştii fiind sesizaţi de o femeie care a...
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a fost depistat, în trafic, transportând cu un autoturism...
Cele două echipe ale României care au participat la a XIII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie şi Astrofizică (Keszthely/Ungaria, 2-10 august) au obţinut zece premii,...
Un adolescent de 16 ani este cercetat penal de poliţiştii din Botoşani după ce a furat maşina mamei sale şi a produs un accident rutier, a...
Două persoane, o femeie şi un copil de 13 ani, au primit primul ajutor după ce s-au intoxicat cu fum în urma unui incendiu izbucnit în...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o nouă atenţionare Cod galben de disconfort termic accentuat şi caniculă ce va persista pe tot parcursul zilei...
Cinci persoane rănite au fost transportate, marţi dimineaţa, la două spitale din Sibiu, în urma unui accident rutier produs pe DN 1, la intrarea în Bradu,...