Un diamant violet-roz extrem de rar din clasa „vivid”, cu cel mai mare grad de strălucire, descoperit într-o mină din Rusia, ar putea fi vândut cu...
Pe cel puţin douăzeci de planete din afara Sistemului Solar ar putea exista condiţii mai propice vieţii decât există pe Pământ, conform unei lucrări ştiinţifice publicate...
Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,5% în luna septembrie a acestui an, de la 2,7% în august, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au...
Ministrul italian al sănătăţii Roberto Speranza a anunţat duminică pregătirea introducerii de noi restricţii la nivel naţional ca răspuns la creşterea recentă a numărului de cazuri...
Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat luni că pelerinajul de Sfântul Dumitru din Bucureşti nu va putea avea loc. „Sunt om credincios, care respect biserica,...
Furnizarea apei calde este oprită pentru aproximativ 280 de blocuri şi imobile în vederea remedierii unor avarii la reţele primare sau secundare, potrivit datelor postate, luni,...
Premierul Ludovic Orban a anunţat că va avea o întâlnire cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi probabil şi cu reprezentanţii asociaţiilor medicilor de familie, punctând că...
Serviciile de telefonie, cărţile, revistele şi ziarele, dar şi citricele s-au scumpit cel mai mult în luna septembrie, faţă de august, în timp ce preţurile la...
Asimptomaticii care nu au comorbidităţi vor fi evaluaţi la domiciliu şi programaţi pentru investigaţii medicale, a anunţat duminică, la Iaşi, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. „După cum...
România a exportat în ţările intra şi extracomunitare o cantitate de 2,55 milioane de tone de grâu şi meslin în primul semestru din acest an, în...
Urmează o săptămână cu vreme extrem de capricioasă, cu alternanțe importante din punct de vedere al temperaturilor, dar și cu multe precipitații, mai ales în primele...
Peste 6.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.093.634 lei, au fost aplicate în cursul zilei de sâmbătă, în urma misiunilor derulate de autorităţi pentru verificarea...
Primarul general în funcţie, Gabriela Firea, a anunţat, sâmbătă, că a sosit o nouă tranşă de autobuze Mercedes-Benz Citaro Hybrid, din totalul de 130 achiziţionate de...
Organizarea şi desfăşurarea de procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive...
Un report de peste 12,13 milioane lei (peste 2,49 milioane de euro) se înregistrează la categoria I a jocului Joker, în cadrul tragerilor loto care au...
Un număr de 5.390 de sancţiuni contravenţionale (faţă de 942 media zilnică a sancţiunilor în luna septembrie), în valoare de 740.627 de lei, au fost aplicate,...
Ucraina va deschide mai multe spitale pentru a accepta pacienţii cu COVID-19 pe fondul unei creşteri recente a numărului de infectări, a anunţat vineri guvernul, relatează...
Angajaţii de la Palatul Versailles, fosta reşedinţă a regelui Louis al XIV-lea al Franţei, beneficiază de o tunsoare gratuită în fiecare lună din partea unei companii...
Polonia a raportat vineri, pentru a patra zi la rând, un număr record de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, 4.739, potrivit anunţului făcut de...
Produsul Intern Brut estimat pentru anul 2018 a fost de 951,728 miliarde de lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4,5% faţă...