Platforma de tip Uber este funcțională începând de joi și în Iași. Potrivit companiei, ei care nu au încercat serviciul până acum vor beneficia de prima...
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că în cursul acestui an va demara toate procedurile pentru construirea, din...
Peste 170 de proiecte au fost depuse la nivelul Secretariatului Comun al Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră Timişoara (BRCT) Timişoara pentru finanţare prin Programul IPA de...
Orădeanca de 39 ani care se pretindea medic și efectua intervenţii estetice faciale, prin injectarea acidului hialuronic în buze şi cearcăne, se numeşte Ramona Fizesan, fiind...
Mai multe companii care au puncte de lucru în judeţul Arad au anunţat autorităţile locale cu privire la închiderea activităţilor sau relocarea acestora, astfel că angajaţii...
Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier petrecut joi pe DN14, la intrarea în Mediaş dinspre Sibiu. Două maşini s-au lovit, iar în urma impactului...
Poliţiştii fac cercetări după ce un bărbat a fost găsit mort, căzut pe calea ferată, joi, în cartierul Palas din municipiul Constanţa, nefiind exclusă varianta ca...
„Boala” medicilor falşi a fost descoperită și în Oradea. Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Bihor au descins în percheziţii la domiciliul unei orădence care se pretindea medic...
Romgaz a anunţat, miercuri, că a pierdut procesul cu Curtea de Conturi, decizia fiind luată de Curtea de Apel de la Alba Iulia. Potrivit unui comunicat...
Poliţiştii cărăşeni au înregistrat, miercuri, cu ajutorul pistolului-radar, un record nedorit, la un conducător auto, în vârstă de 33 de ani, care conducea maşina cu 177...
O autospecială de poliţie a fost lovită miercuri, în municipiul Rădăuţi, de un autoturism condus de un minor în vârstă de 14 ani, care a pierdut...
În ultimele luni, utilizatori din România sunt vizați de diverse campanii de phishing prin intermediul apelurilor telefonice. Acest tip de atac poartă denumirea de vishing (voice...
Reprezentanții celor 22 state membre care fac parte din structura Parchetului European l-au votat azi pe candidatul francez, Jean – Francois Bohnert (șeful Parchetului din orașul...
Fanii care vor dori să asiste la Concursul Eurovision, care se va desfăşura în luna mai la Tel Aviv, trebuie să plătească între 121 şi 487...
Retailerul Kaufland anunţă că retrage din magazinele pe care le deține în România o jucărie pentru bebeluşi, deoarece, în anumite condiţii, o componentă a acesteia se...
Procurorii anticorupţie din Constanţa au dispus trimiterea în judecată a zece inculpaţi, într-un dosar de evaziune fiscală cu motorină în care prejudiciul cauzat bugetului de stat...
O femeie de 55 de ani din localitatea arădeană Căpruţa a murit, miercuri după-amiază, în timp ce încerca să stingă, alături de alte trei persoane, un...
Traficul de droguri se află pe primul loc în rândul cauzelor instrumentate de DIICOT în anul 2018, a informat miercuri şeful instituţiei, Felix Bănilă. „În anul...
Patru minori, cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, sunt cercetaţi pentru furt calificat după ce au fost prinşi de poliţişti în flagrant în timp...
Celebrul evazionist orădean Racz Attila, partenerul de afaceri al fostului șef ANAF, Sorin Blejnar, condamnat la 7 şi la 5 ani de închisoare în dosare intentate...