Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că, până la acest moment, circa 3.500 – 3.600 de persoane...
Până astăzi, 16 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 765.970 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 711.977 de pacienți au...
Ţările din Uniunea Europeană iau tot mai mult în considerare utilizarea dovezii de vaccinare împotriva COVID-19 ca „paşaport de vaccinare”, dar ideea este controversată, scrie AFP...
Șase vieți au fost salvate prin transplant de ficat și rinichi, iar alți doi pacienți și-au recăpătat vederea, în urma unor transplanturi realizate în weekend, după...
Posibile semne ale existenței noului coronavirus din anul 2019 au fost descoperite, în China, de echipa Organizației Mondiale a Sănătății care face cercetări în această perioadă...
Media zilnică a noilor cazuri de COVID-19 a scăzut în ultimele zile sub 100.000 pentru prima dată după câteva luni în Statele Unite, însă experţii avertizează...
Spitalul Doctor Victor Babeș din Timișoara realizează investigații imagistice de înaltă performanță cu ajutorul unui aparat de Rezonanță Magnetică Nucleară. Este vorba despre o procedură modernă...
Principal furnizor de servicii de sănătate din Israel, Clalit, a informat duminica aceasta că vaccinul Pfizer/BioNTech împotriva coronavirusului are o eficienţă de 94% potrivit unui studiu...
Vaccinarea cu serul de la AstraZeneca începe, luni, în centrele din ţară. Peste 142.000 de persoane sunt programate pentru vaccinarea cu acest ser, se arată pe...
Peste 80 de apeluri de urgenţă au fost primite, în ultimele 24 de ore, de salvamontiştii din întreaga ţară. ”O nouă zi de foc pentru salvamontiştii...
Vaccinurile împotriva COVID-19 nu vor pune capăt pandemiei dacă toate ţările nu vor primi doze în mod rapid şi echitabil, au avertizat sâmbătă experţi, relatează AFP....
Compania americană de biotehnologie Moderna a anunţat vineri că a cerut autorizaţie de la diferite autorităţi sanitare din întreaga lume pentru a creşte cu 50% capacitatea...
O tulpină a noului coronavirus descoperită într-o fermă de nurci din nordul Poloniei poate fi transmisă de la nurcă la om şi viceversa, a anunţat sâmbătă...
Cea mai vârstnică persoană programată pentru vaccinare are 102 ani şi 7 luni, iar cea mai tânără are 15 ani şi 11 luni, potrivit unei postări...
Autorităţile sanitare franceze au recomandat vineri „o singură doză” de vaccin împotriva COVID-19 pentru persoanele „care au fost deja infectate” cu noul coronavirus, Franţa devenind astfel...
Universitatea Oxford a lansat un studiu pentru a stabili pentru prima dată siguranţa şi răspunsul imun în rândul copiilor la vaccinul său anti-COVID19 dezvoltat în colaborare...
Potrivit datelor oficiale furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, până sâmbătă, 13 februarie 2021, pe teritoriul României, au fost confirmate 760.091 de cazuri de persoane infectate...
Lumea trebuie să se pregătească de eventualitatea ca noul coronavirus să rămână „printre noi” multă vreme în pofida vaccinurilor, a avertizat vineri directoarea Centrului European de...
Peste 1.000.000 de persoane au fost programate pentru vaccinare anti COVID-19 pe platforma informatică. Potrivit platformei naţionale de vaccinare, au fost programate pentru imunizare cu serul...
Unităţile de învăţământ raportează rezultatele testelor rapide antigen SARS-CoV-2 pe platforma dsp.g4d.ro, iar conducătorii instituţiilor şcolare au obligaţia să asigure instruirea personalului cu privire la raportarea...