Curmalul chinezesc, unul din cele peste 20 de soiuri de fructe exotice aclimatizate la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri (SCDCPN) Dăbuleni, a început...
Curtea de Apel Târgu Mureş a menţinut hotărârea Tribunalului Harghita prin care o femeie a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei...
Urmărire ca în filme între Köln și Essen, unde politia a încercat să oprească un BMW care rula cu peste 200 km/h, în care se aflau...
Un administrator al unei firme, care ar fi utilizat în folosul societăţii date despre pacienţi furnizate de un voluntar din cadrul Serviciului de Ambulanţă Cluj, a...
O femeie a murit după ce, marţi după-amiază, pe DN 22C, între Medgidia şi Cernavodă, a efectuat o depăşire neregulamentară şi a intrat cu autoturismul pe...
O fetiță în vârstă de 6 ani a fost rănită și transportată la spital, marți după-amiaza, în urma unui accident petrecut la Sibiu. Potrivit IPJ Sibiu,...
Un șofer român de tir a fost salvat în ultimul moment dintr-un teribil incendiu provocat de un accident în care au fost implicate trei camioane și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat, pentru continuarea cercetărilor, trei autoturisme marca Skoda...
Una dintre cele importante sărbători creștin ortodoxe, dedicate Maicii Domnului se sărbătorește în fiecare an, în data de 1 octombrie. Acoperământul Maicii Domnului este prima sărbătoare...
Un incendiu a izbucnit, marți, 1 octombrie, în apropiere de sediul Ministerului de Finanțe. Din primele informații, se pare că focul a izbucnit la o clădire...
Un jandarm pensionat, în vârstă de 53 de ani, din comuna Dobreşti, s-a sinucis, luni, pe Transfăgărăşan. Bărbatul, a încercat de două ori să sară cu...
Doi tineri din Bistrița-Năsăud, bănuiți de omor și tâlhărie calificate, fapte comise în Elveția, au fost identificați și prinși de polițiști, ca urmare a unui complex...
Doi tineri, unul român și unul moldovean și-au pierdut viața într-un cumplit accident petrecut în Germania, după ce s-au izbit violent cu mașina de un copac....
Un tulcean de 55 de ani a murit după ce buldozerul pe care-l conducea a căzut într-un canal de irigaţii, iar corpul lui a fost prins...
Nouă persoane dintr-un microbuz au fost transportate, marţi, la Spitalul Clinic Judeţean din Sibiu, în urma unui accident rutier care a avut loc în cursul nopţii,...
Preşedintele Klaus Iohannis a cerut, luni seară, demisia procurorului şef al DIICOT, Felix Bănilă. Într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni, şeful statului i-a reproşat...
O femeie și doi copii au fost răniți grav, în urma unui accident rutier produs luni după-amiaza, în localitatea Bod, județul Brașov. UPDATE 2: Femeia de...
Volumul de lemn exploatat raportat de operatorii economici atestaţi în exploatarea forestieră a crescut cu 8,9% în 2018, comparativ cu anul precedent, când lemnul rotund a...
În luna august 2019, rata şomajului a coborât la 3,8% în august, nivel la care fusese și în urmă cu două luni, potrivit datelor transmise luni...
O româncă ademenită printr-un anunț fals de job în Marea Britanie, a ajuns să fie sechestrată într-un bordel din Londra. Apoi, femeia, care era și însărcinată,...