Numărul cazurilor de Covid-19 este în continuă creștere de aproape 5 săptămâni la Cluj, potrivit reprezentanților DSP. La Cluj-Napoca, rata de infectare a ajuns, marți, la...
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat marţi la 7,56% pe...
Automobiliştii europeni care folosesc vehicule pe motorină, care se luptă deja cu preţuri record, se îndreaptă spre noi majorări de preţuri la pompă comparativ cu cei...
Producătorul de maşini electrice Tesla a raportat rezultatele trimestriale ale companiei din T2 2022 în cadrul unui apel efectuat miercuri, potrivit CNBC. Marja brută a autovehiculelor...
Aproape 770 de zboruri au avut întârzieri mai mari de 30 de minute, săptămâna aceasta, în ușoară creștere față de intervalul anterior, potrivit Companiei Naționale Aeroporturi...
Economia României va creşte în 2022 cu 3,5%, speră guvernul, mai optimist acum. Prognoza anterioară era de creştere economică de 2,9% în 2022, dar bugetul a...
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în primele cinci luni ale anului în curs, ca serie brută, cu 3,2%, iar ca serie ajustată în funcţie de...
Marți a fost raportat cel mai mare număr de cazuri de Covid-19 din ultimele mai bine de 4 luni. Astfel, în ultimele 24 de ore au...
Numărul estimat al infecţiilor COVID-19 din Marea Britanie a crescut cu aproape 800.000 de cazuri într-o singură săptămână, unele regiuni ale regatului apropiindu-se de nivelurile record...
Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat vineri la 7,09%,...
Previziuni economice de vară ale Comisiei Europene pentru România: 3,9% creştere economică în acest an şi 2,9% în anul ce urmează. În primul trimestru al anului...
Comisia Europeană îşi va reduce, încă o dată, prognozele de creştere economică în Europa pentru acest an şi anul următor, dar în paralel îşi va majora...
Numărul noilor cazuri de Covid-19 va continua să crească până la jumătatea lunii august, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. El a precizat că în ultima perioadă...
Natalitatea la fetiţele de origine romă cu vârste între 10 şi 14 ani este cu 8,5 la sută mai mare în România decât media Uniunii Europene,...
Suedia înregistrează o creștere a numărului de cazuri COVID-19. Sistemul de sănătate se poate aștepta la o creștere a presiunii în timpul verii, a declarat joi...
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat marţi la 6,60% pe...
Deşi vaccinările împotriva noului coronavirus au redus semnificativ numărul spitalizărilor şi pe cel al deceselor, cazurile de COVID-19 sunt din nou în creştere la nivel global,...
Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, își continuă trendul ascendent şi a...
România a crescut de la o medie de 300 de cazuri COVID pe zi la 400, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: „singura măsură este să ne...
Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a început săptămâna cu o creștere...