Un adolescent de 16 ani din municipiul Bistriţa, localitatea componentă Viişoara, s-a ales cu dosar penal pentru operaţiuni cu articole pirotehnice, după ce a distrus geamul...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins miercuri o plângere împotriva deciziei procurorilor de a clasa un dosar în care familia preşedintelui Klaus Iohannis a...
Un bărbat din judeţul Braşov s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat în trafic, de poliţişti, la volanul unui autovehicul cu care transporta...
Deputatul Luminiţa Maria Jivan, fost preşedinte al PSD Caraş-Severin, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA - Serviciul teritorial Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire...
Un magistrat de la Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, că această instanţă nu are competenţa de a judeca dosarul în care fostul ministru al Sănătăţii Sorina...
Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe cetăţeanul german Pop Zeno la doi ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, el fiind acuzat că a deţinut...
Poliţiştii efectuează, marţi, cinci percheziţii în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Călăraşi, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate şi înşelăciune. "În fapt,...
S-a dispus începerea urmăririi penale în rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în cazul incendiului soldat cu zece morți din secția de ATI...
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a informat joi că a înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări privind infracţiunea de zădărnicire a combaterii...
Percheziții domiciliare în județul Giurgiu. În cadrul unui dosar penal de fraude informatice și infracțiuni cu mijloace de plată electronică. Un mandat de aducere a fost...
Un bărbat cercetat într-un dosar pentru proxenetism a fost reţinut, marţi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce ar fi încercat să mituiască ofiţerul care îl...
Polițiști din Caraș-Severin au terminat cercetările într-un dosar penal de evaziune fiscală în formă continuată. Prejudiciul cauzat în urma activității infracționale a depășit 400.000 de lei....
Un pacient infectat cu noul coronavirus are un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce s-a deplasat din oraşul Copşa Mică, în municipiul Mediaş, ulterior...
Poliţiştii din Argeş au întocmit un dosar penal pentru schingiuirea animalelor, după ce trei copii au fost filmaţi lovind nişte câini. Potrivit unui comunicat transmis, marţi,...
Un bărbat a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru trafic de influenţă, după ce a primit bani de la două persoane, în schimbul promisiunii...
O rețea de falsificatori de permise a fost destructurată, 52 de persoane fiind trimise în judecată, suspectate de săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional...
Două persoane au fost reţinute în urma percheziţiilor efectuate, marţi, într-un dosar de şantaj şi luare de mită, care implică şi un angajat al unei instituţii...
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor după ce o firmă a organizat o petrecere privată cu...
Liderul unei reţele din dosarul medicamentelor contrafăcute, Robertino Stan, administrator al firmelor Cross Pharm SRL, Benedict Pharma SRL şi Farmacia Vitaplus Cernica SRL, a fost condamnat...
Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone este aşteptat miercuri la Curtea de Apel Bucureşti pentru a participa la dezbaterile în dosarul ''Colectiv'' în care a...