Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat vineri că autoritățile ungare au impus restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj, cu o greutate de peste 7,5...
În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut aproape 800 de permise de conducere, dintre care 40 au fost pentru conducere sub influența alcoolului, 259...
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit jucării și articole de încălțăminte în valoare de 825.000 de lei, susceptibile de a fi contrafăcute,...
În acest weekend, Bucureștiul găzduiește mai multe evenimente caritabile de alergare și filmări, printre care „Simfonia Apei”, „Străzi Deschise”, „Femei pe Mătăsari” și „Cu bicicleta la...
În urma adoptării unei ordonanțe de către Guvern vineri, evaluarea medicală a persoanelor adulte cu handicap, în cazul apariției unor neclarități, va putea fi efectuată de...
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt, comisă în luna mai a.c., în municipiul Botoșani....
În luna aprilie, angajatorii din sectorul public au lansat peste 3.000 de locuri de muncă noi, iar în total, în primele patru luni, s-au creat aproximativ...
În primele patru luni ale anului 2023, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat un trafic aerian impresionant pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă și pe Aeroportul Internaţional...
Procurorii DIICOT au efectuat joi percheziții în cinci locații din București, Ilfov și Călărași într-un dosar ce vizează traficul de persoane și traficul de minori. Ancheta...
În localitatea Rădăuți-Prut, a fost descoperit un vehicul de lux evaluat la 200.000 de lei, care a fost raportat ca fiind furat în Franța. Luni după-amiază,...
Potrivit informațiilor furnizate de Sky News, Organizația Mondială a Sănătății estimează că în decursul a doi ani, pandemia COVID-19 a provocat aproximativ 15 milioane de decese...
Brigada Rutieră informează că, în acest weekend, mai multe evenimente precum maratonul de ciclism, marșul pe motociclete, evenimentul „Străzi Deschise” și ”Simfonia Apei” vor determina restricționarea...
Un cutremur de magnitudine medie (4 grade pe sScara Richter) a fost înregistrat sâmbătă dimineață în România, anunță Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru fizica...
Instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, pe numele unui tânăr de 27 de ani, din...
În această săptămână, poliţiştii de frontieră din vestul şi sudul ţării, în cooperare cu lucrători din cadrul comisariatelor judeţene ale Gărzii de Mediu şi ANPC, nu...
Pentru ziua de luni, 22 mai 2023, este programată o activitate de protest – grevă generală a personalului din sistemul de învățământ preuniversitar de stat din...
Președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), Cosmin Dorobanțu, anunță că sindicatele din penitenciare vor susține greva profesorilor și vor participa la protestele organizate...
O situație de alertă a fost declarată în Capitală în urma evadării unui deținut condamnat definitiv la o pedeapsă de 1 an și 3 luni de...
Vineri, începând cu ora 12, Liga Studenților (LS IAȘI) va organiza un protest spontan în fața sediilor Partidului Social Democrat (PSD), Partidului Național Liberal (PNL) și...
Tanczos Barna, ministrul Mediului, a anunțat lansarea sesiunii de înscriere în programul Casa Verde Fotovoltaice – Ediția 2023, descriind-o drept una dintre cele mai populare și...