Riscul ca persoanele vaccinate cu schema completă să fie spitalizate după ce au contractat COVID-19 se reduce cu peste 70%, comparativ cu cele nevaccinate, potrivit unui...
Guvernul israelian a anunţat un plan de reducere a emisiilor de carbon la orizontul lui 2050. Se anunță o tranziţie spre o economie nepoluantă. Planul va...
Miniştrii de externe ai Germaniei, Spaniei şi Suediei au lansat luni un apel puterilor nucleare, invitându-le la o reducere considerabilă a arsenalelor strategice, înaintea deschiderii în...
Începând cu 1 iulie, operatorii de telefonie mobila care activeaza pe piata din Romania vor practica un tarif de 0,7 eurocenti/minut pentru terminarea apelurilor mobile, iar...
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, intenţionează să relaxeze în mod gradual restricţiile antiepidemice în Franţa, pe 30 iunie urmând a fi anulată interdicţia de circulaţie pe timp...
Clienţii Electrica Furnizare care au primit până la data de 28 ianuarie 2021 factura aferentă consumului efectuat în luna ianuarie vor regăsi reducerea aplicabilă intervalului 1...
Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără...
Deputaţii au dat miercuri vot favorabil asupra proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal. Proiectul de lege, adoptat cu majoritate de voturi, are...
Pe fondul epidemiei cu coronavirus, operatorul aerian Wizz Air anunţă reducerea numărului de zboruri efectuate din România către destinaţiile din Italia. Măsura va fi valabilă în...
Proiectul iniţiat de cinci parlamentari liberali, între care deputatul Florin Roman, privind reducerea TVA de la 19%, la 16% și a cotei de TVA pentru alimente...
Liderii conservatori vor să reducă pragul salarial pentru muncitorii migranți, de la 30.000 la 20.000 de lire sterline, pentru a evita un deficit major după Brexit,...
Proiectul legislativ prin care și soldații și gradații profesioniști să beneficieze de reducerea vârstei standard de pensionare a fost adoptat tacit la Senat S-ar putea mări...
Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universităţii ”Ştefan cel Mare” Suceava (USV) organizează o şcoală de vară pentru liceeni din familii defavorizate sau cu nevoi speciale,...
Facilităţile fiscale au făcut şi menţin industria IT din România competitivă, într-o cursă cu alte ţări care oferă programatorilor impozit pe venit zero, iar o măsură...
Guvernul a decis reducerea TVA la 5% pentru produsele tradiţionale, a anunţat marţi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. Potrivit acestuia, acest act normativ era printre cele aşteptate...