O femeie de 36 de ani, aflată în ultimul trimestru de sarcină, suspectă ca fiind infectată cu SARS-CoV-2, a decedat vineri, 13 noiembrie, în izolatorul Spitalului...
O femeie de 37 de ani din comuna Răducăneni a născut la Unitatea de Primiri a Urgenţelor din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi, ea neştiind...
Toţi cei șapte medici ai UPU a Spitalului Judeţean Bacău vor să demisioneze după ce un coleg de-al lor a fost amendat, cu 20.000 lei, de...
Ambulanţa de tip C primită anul aceasta pentru SMURD Vâlcea nu a fost pusă încă în funcţiune pentru că nu s-au găsit medici care să coordoneze...
Un medic de urgențe scoate în evidență problemele sistemului și spune că 5-6 minute alocate unui pacient afectează decizia medicală, iar personalul este stresat și epuizat...
La Spitalul Județean Alba Iulia a avut loc miercuri dimineața semnarea contractului de finanțare aferent proiectului „Extindere și dotare Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean...
Primăria Municipiului Timişoara şi ADR Vest au semnat, marţi, un contracte de finanţare din fonduri europene pentru dotarea cu aparatură medicală, în valoare de aproape 7...
Protocolul naţional de triaj al pacienţilor în structurile de primiri urgenţe a fost stabilit de Ministerul Sănătății. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 251...