Variola maimuţei, o boală care a provocat deja mai multe cazuri ce au fost detectate în Europa şi în America de Nord, este o maladie rară originară din Africa, de care oamenii se vindecă în general spontan, informează AFP.

Ce este variola maimuței, cum se transmite, cât este de gravă și care este tratamentul - sunt câteva din întrebările la care avem răspunsuri

Totul despre variola maimuţei. Ce este variola maimuței?

Apropiată de variolă, această afecţiune este considerată în prezent mult mai puţin gravă şi mai puţin contagioasă.

Citește și: Variola maimuței în Europa. UE negociază pentru achiziționarea în comun de vaccinuri și antivirale împotriva acestei boli

Variola maimuţei ("monkeypox" în limba engleză) sau "ortopoxviroza simiană", este o maladie considerată rară, cunoscută la oameni din 1970 şi identificată în premieră în Republica Democrată Congo.

"Identificarea în mai 2022 a unor focare de variola maimuţei în mai multe ţări non-endemice (unde boala nu circulă - n.r.) şi fără legătură directă cu călătorii întreprinse în zona endemică este atipică", a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Citește și: Irlanda a anunțat primul caz de infecție rară cu variola maimuței

Variola maimuţei este o boală infecţioasă care este cauzată de un virus transmis la oameni de animale infectate, cel mai adesea de rozătoare. Însă virusul a fost descoperit pentru prima dată în 1958 într-un grup de macaci care erau studiaţi în scopul unor cercetări ştiinţifice, de unde şi numele maladiei, au explicat specialiştii de la Institutul naţional de sănătate şi cercetare medicală din Franţa (INSERM).

Perioada de incubaţie poate varia în general între cinci şi 21 de zile, iar simptomele se seamănă, fiind totuşi mai puţin severe, cu cele ale variolei (febră, dureri de cap, dureri musculare) în cursul primelor cinci zile.

Apoi, apar erupţii cutanate (pe faţă, palme, tălpi), leziuni, pustule şi, în cele din urmă, cruste.

Din 1970, cazuri de ortopoxviroză simiană la oameni au fost semnalate în 10 ţări africane.

În primăvara anului 2003, astfel de cazuri au fost confirmate şi în Statele Unite, marcând atunci prima apariţie a acestei boli în afara continentului african.

Totul despre variola maimuţei. Cum se transmite?

Infecţia, în cazurile iniţiale, apare după un contact direct cu sângele, lichidele biologice, leziunile cutanate şi mucoasele animalelor infectate.

Potrivit cunoştinţelor medicale actuale, transmiterea secundară - denumită şi "interumană" - necesită un contact apropiat şi prelungit între două persoane şi se realizează în principal prin salivă sau prin puroiul din leziunile cutanate formate în timpul infectării.

Mai mulţi experţi au subliniat că deşi acest virus poate fi contractat în timpul unei activităţi sexuale, variola maimuţei nu este totuşi o boală cu transmitere sexuală. Această transmitere s-ar putea datora contactelor intime şi apropiate din timpul raporturilor sexuale, nu prin actul sexual în sine.

Organizaţia ONUSIDA a avertizat în legătură cu derapajele homofobe şi rasiste constatate uneori în comentarii făcute despre variola maimuţei, ce ar putea "să afecteze rapid lupta împotriva epidemiei".

Totul despre variola maimuţei. Cât este de gravă?

Variola maimuţei, aşa cum este ea cunoscută în prezent, se vindecă în general spontan, iar simptomele durează între două şi trei săptămâni. Cazurile grave se produc mai frecvent la copii şi sunt asociate cu amploarea expunerii la virus, starea de sănătate a pacientului şi gravitatea complicaţiilor medicale.

Rata de mortalitate a acestei boli variază de la 1% la 10% în funcţie de varianta virală detectată (există două), de ratele de infectare observate în zona endemică, în ţările cu sisteme de sănătate deficitare.

Însă îngrijirile medicale adecvate reduc considerabil riscurile şi cele mai multe dintre persoanele infectate se vindecă spontan. În ţările în care boala a fost detectată recent, cazurile observate sunt în majoritatea lor benigne şi nu a fost raportat niciun deces.

Totul despre variola maimuţei. Există un tratament?

Deocamdată nu există tratamente sau vaccinuri specifice împotriva ortopoxvirozei simiene, dar poate fi limitată înmulţirea cazurilor, au explicat specialiştii de la OMS.

S-a dovedit în trecut că vaccinarea antivariolică avea o eficacitate estimată la 85% în prevenirea ortopoxvirozei simiene. Vaccinurile de primă şi a doua generaţie nu mai sunt utilizate în rândul populaţiei generale din anul 1984, după ce variola a fost eradicată.

Un vaccin de a treia generaţie (vaccin viu nereplicabil, folosind o tulpină care nu se înmulţeşte în organismul uman) este autorizat în Europa din iulie 2013 şi este indicat împotriva variolei la adulţi.

Serul beneficiază, de asemenea, de o autorizaţie de comercializare în Statele Unite pentru prevenirea variolei şi a variolei maimuţei.

Agerpres