ACTUALITATE
Trei leoparzi ai zăpezilor au murit în urma infectării cu coronavirus la o grădină zoologică din Nebraska
Trei leoparzi ai zăpezilor au murit săptămâna aceasta în urma infectării cu COVID-19 la o grădină zoologică pentru copii din statul american Nebraska, potrivit DPA.
Exemplarele, pe nume Ranney, Everest şi Makalu, de la Grădina zoologică pentru copii Lincoln, au fost infectate cu coronavirus în octombrie.
''Pierderea este cu adevărat dureroasă şi suferim cu toţii'', a scris vineri grădina zoologică într-un mesaj pe Facebook.
Grădina zoologică a spus că nu ştie care este modalitatea prin care leoparzii au contractat virusul, a relatat USA Today. Veterinarii i-au tratat cu steroizi şi antibiotice, însă fără succes.
Doi tigri de Sumatra, Axl şi Kumar, au contractat de asemenea virusul, dar s-au vindecat. Grădina zoologică a rămas deschisă publicului în tot acest timp.
Mai mulţi leoparzi de zăpadă au fost depistaţi pozitiv pentru COVID-19 de la debutul pandemiei. Multe grădini zoologice au vaccinat contra COVID-19 un procent important din efectivul lor de animale. Agerpres
Sursa foto: Lincoln Children's Zoo/facebook.com
Doi motocicliști, unul în vârstă de 25 de ani, iar celălalt de 29 de ani, au fost fost răniți, duminică seară, după un accident rutier produs pe raza orașului Salcea, a anunțat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SJA) Suceava, Dan Teodorovici.
Potrivit oficialului SJA, cei doi motocicliști au fost răniți după ce motocicletele acestora au părăsit partea carosabilă.
Pentru intervenție au fost trimise trei echipaje de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
VIDEO Părintele Ioan Cozma, instalat în Parohia Vorona Mare. „Să fim firești și să vedem cum am putea să ne mântuim”
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Vorona Mare a fost plină de credincioși la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în sobor de preoți, la finalul căreia a avut loc instalarea noului paroh, părintele Ioan Cozma. Au fost alături de sfinția sa preoți din Vorona, Tudora și din parohiile învecinate, reprezentanți ai vieții monahale și numeroși credincioși veniți să participe la slujbă și să-l primească pe cel care va sluji, de acum înainte, la altarul Bisericii „Adormirea Maicii DOmnului” din Vorona Mare.
Citește mai mult pe Botosani24.ro
O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist
DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI
În „Lumina” din 24 ianuarie 2014, pr. dr. Bogdan Racu ne reaminteşte spusele mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei: „Să lăsăm dar, iubiţilor, toată vrajba şi prigonirea în zilele acestea crisime (de criză), când este nevoie a fi uniţi şi a socoti pentru binele de obşte a Patriei noastre, şi să îmbrăţoşăm dragostea cea...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Au aprins lumânări la mormânt și au fost la un pas să dea foc la cimitir. Două incendii la Dângeni și Albești
Pompierii au intervenit, în această după-amiază, pentru stingerea a două incendii produse în cimitirele din localitățile Strahotin, comuna Dângeni, și Coștiugeni, comuna Albești.
La Strahotin, incendiul s-a manifestat în interiorul cimitirului, după ce o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile, a provocat aprinderea acestora. Flăcările au fost stinse de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
