Connect with us

ACTUALITATE

Uniunea Europeană rămâne principalul donator mondial de asistenţă oficială pentru dezvoltare, cu 75,2 miliarde de euro în 2019

Publicat

Asistenţa oficială pentru dezvoltare (AOD) colectivă din partea Uniunii Europene şi a statelor sale membre s-a ridicat la 75,2 miliarde de euro în anul 2019, ceea ce reprezintă 55,2% din asistenţa furnizată la nivel mondial, conform cifrelor preliminare publicate vineri de Comitetul de asistenţă pentru dezvoltare (CAD) al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Asistenţa colectivă furnizată de UE şi de statele sale membre a reprezentat 0,46% din venitul naţional brut (VNB) al UE, o cifră uşor mai redusă decât nivelul de 0,47 % din 2018, dar care rămâne cu mult peste media de 0,21% a membrilor Comitetului de asistenţă pentru dezvoltare (CAD) care nu fac parte din UE, arată un comunicat al Comisiei Europene remis AGERPRES.

„În calitate de principal donator mondial de asistenţă oficială pentru dezvoltare, UE salvează vieţi, construieşte economii mai puternice şi protejează planeta în beneficiul a milioane de oameni din întreaga lume. Cu toate acestea, constat cu îngrijorare faptul că efortul nostru colectiv a continuat să scadă în 2019, iar raportul nostru AOD/VNB se află la cel mai scăzut nivel din 2016 până în prezent. Dezvoltarea durabilă necesită un efort colectiv constant. Următorul buget pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027 va avea o importanţă fundamentală pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Fac apel la toate statele membre să îşi respecte angajamentele în materie de AOD şi la toţi actorii din domeniul dezvoltării să îşi intensifice eforturile pentru a eradica sărăcia. Criza actuală provocată de coronavirus arată cât de interdependenţi suntem cu toţii şi cât de important este să ne intensificăm sprijinul pentru ţările noastre partenere în calitate de Echipa Europa (Team Europe)”, a explicat comisarul pentru parteneriate internaţionale, Jutta Urpilainen.

În 2019, trei state membre ale UE şi-au îndeplinit angajamentele în materie de AOD furnizând 0,7% sau mai mult din VNB-ul lor sub formă de AOD: Luxemburg, Suedia, Danemarca, precum şi Regatul Unit.

Pe de altă parte, Austria, Cipru, Finlanda, Franţa, Luxemburg şi Malta sunt statele membre care şi-au majorat raportul AOD/VNB cu cel puţin 0,01 puncte procentuale. Cu toate acestea, raportul AOD/VNB s-a diminuat în 8 state membre: Belgia, Estonia, Germania, Lituania, Ţările de Jos, Polonia, Portugalia şi Suedia.

AOD acordată de UE ţărilor cel mai puţin dezvoltate a crescut pentru al doilea an consecutiv, ajungând la 19,8 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 0,125% din VNB în 2018. În 2018, AOD acordată de UE28 pentru Africa a crescut cu 4,3%, până la 25 de miliarde de euro.

Pe lângă AOD, UE ajută ţările partenere să valorifice la maximum diversele surse de finanţare disponibile pentru a sprijini punerea în aplicare a obiectivelor de dezvoltare durabilă, se mai arată în comunicat.

Potrivi sursei citate, UE a avut un rol fundamental în reunirea ajutoarelor, a investiţiilor şi a schimburilor comerciale, în mobilizarea resurselor interne şi a politicilor destinate să valorifice pe deplin potenţialul tuturor fluxurilor financiare. De asemenea, UE a jucat un rol esenţial în ceea ce priveşte cadrele de finanţare naţionale integrate, un instrument de finanţare a priorităţilor naţionale şi de operaţionalizare a Agendei de acţiune de la Addis Abeba la nivel naţional, ca mijloc de a concepe strategii de finanţare pentru dezvoltarea durabilă din toate sursele de finanţare.

Graţie Planului european de investiţii externe, UE este pe drumul cel bun în ceea ce priveşte mobilizarea investiţii în valoare de peste 47 de miliarde EUR pentru Africa şi vecinătatea noastră. Garanţia din cadrul Fondului european pentru dezvoltare durabilă, în special, joacă un rol esenţial în deblocarea de fonduri suplimentare pentru ţările partenere. De asemenea, UE sprijină ţările partenere în vederea îmbunătăţirii colectării impozitelor şi a cheltuielilor publice.

Datele publicate vineri se bazează pe informaţiile preliminare comunicate OCDE de către statele membre ale UE, cifrele finale detaliate urmând a fi publicate de către OCDE în decembrie 2020.

AOD colectivă din partea UE constă din totalul cheltuielilor cu AOD suportate de statele membre ale UE şi AOD acordată de instituţiile UE care nu reprezintă o contribuţie a statelor membre (în special resursele proprii ale Băncii Europene de Investiţii). Valoarea agregată la nivelul UE include Regatul Unit, deoarece perioada de referinţă se încheie înainte de retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2020, precizează sursa citată.AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Val de ploi, lapoviță și ninsoare peste România: Vremea se răcește accentuat. Rafale de până la 90 km/h în Carpații Meridionali

Publicat

val de ploi, lapoviță și ninsoare peste românia: vremea se

Publicitate

Potrivit ANM, precipitațiile se vor extinde dinspre vest și sud-vest și vor cuprinde treptat toate regiunile.

Vor fi ploi, dar în nordul Moldovei, în seara și noaptea de joi spre vineri (27 /28 noiembrie) vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

La munte, îndeosebi pe creste, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Până la sfârșitul intervalului se vor acumula cantități de apă de 10-25 l/mp. În regiunile sudice…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 20 de ani, din Avrămeni, depistat la volanul unei mașini neînmatriculate

Publicat

tânăr de 20 de ani, din avrămeni, depistat la volanul

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, pe drumul național DN 29, un autovehicul condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Avrămeni.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autovehiculul nu este înmatriculat sau înregistrat, conform prevederilor legale.

 

Polițiștii continuă cercetările pentru infracțiunea de punere în circulație a unui autovehicul neînmatriculat.

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Bărbat de 38 de ani, din Hudești, dat jos de la volan pentru că nu avea permis

Publicat

bărbat de 38 de ani, din hudești, dat jos de

Publicitate

Marți, polițiștii din Darabani au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 298, un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, din comuna Hudești.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată, din luna septembrie a.c.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

 

Publicitate

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

România își păstrează accesul la finanțările UE. Măsurile Guvernului Bolojan, validate la Bruxelles

Publicat

românia își păstrează accesul la finanțările ue. măsurile guvernului bolojan,

Publicitate

Comisia Europeană a decis să înghețe procedura de suspendare a fondurilor europene pentru România, confirmând că măsurile fiscale adoptate de Guvernul Bolojan au efecte reale în reducerea deficitului bugetar. Anunțul a fost făcut marți de Ministerul Finanțelor, care subliniază că evaluarea Bruxelles-ului validează strategia de consolidare bugetară începută în ultimele luni, scrie alba24.ro.

Într-un comunicat oficial, Ministerul Finanțelor…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe