Connect with us

EVENIMENT

Gheorghiță: Nicio tromboză în România din aproape 400.000 de vaccinați cu AstraZeneca

Publicat

Niciunul dintre cei aproape 400.000 de români care s-au vaccinat cu AstraZeneca nu a suferit tromboze, a declarat, joi seara, coordonatorul CNCAV, col. dr. Valeriu Gheorghiță. Acesta le recomandă celor care au făcut prima doză să facă și rapelul, pentru că nu sunt semnalate alte reacții.

Valeriu Gheorghiță a declarat, joi seara, la Digi 24, că că sunt foarte puține persoane în România care au făcut ambele doze de AstraZeneca.

„Sunt foarte puține persoane, vorbim despre câteva zeci care au făcut deja cea de-a doua doză. În acest interval, între 4 și 8 săptămâni. Reamintesc faptul că demararea celei de-a doua doze se va efectua după data de 14 aprilie, când se împlinesc 8 săptămâni de la momentul administrării primelor doze în România. Majoritatea (celor care au făcut prima doză cu AstraZeneca, adică 392.255 de persoane – n.r.), peste 60%, sunt femei, ceea ce corespunde cu ceea ce se întâmplă și la nivel european sau cel puțin acestea sunt datele preliminare. Tocmai de aceea nu putem spune că femeile au un risc mai crescut comparativ cu bărbații”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Întrebat câte din cei 392.255 de români care s-au vaccinat cu prima doză de la AstraZeneca au făcut reacții trombotice, dr. Gheorghiță a spus că nu există raportate astfel de reacții adverse în România.

„Noi nu avem reacții, evenimente trombotice raportate. Nu avem în România cazuri de tromboză cauzată de vaccinul de la AstraZeneca. (...) Noi trebuie, de asemenea, să luăm în calcul nu doar datele din România, ci datele de la nivel european, care sunt mult mai reprezentative. Vorbim de peste 34 de milioane de persoane vaccinate în Marea Britanie și Europa și au fost raportate și analizate în detaliu circa 222 de cazuri de asemenea evenimente trombotice. Cred că este important, de asemenea, să înțelegem că frecvența evenimentelor trombotice nu este, în general, mai crescută decât ce se regăsește în populația generală nevaccinată, dar, într-adevăr, strict pe aceste localizări particulare – tromboze de sinus venos cerebral, tromboze de circulație venoasă abdominală – există acest semnal că avem o frecvență ușor mai crescută față de ceea ce se regăsește în populația generală și oamenii, de fapt, trebuie să fie informați de acele semne de alarmă”, a explicat medicul.

Potrivit coordonatorului CNCAV, datele medicale actuale susțin că după cea de-a doua doză nu se anticipează o reacție.

Întrebat dacă le recomandă românilor care s-au vaccinat deja cu prima doză să facă rapelul, răspunsul lui Gheorghiță a fost: „Categoric”, cu condiția să nu fi suferit, după prima doză un eveniment trombotic sau șoc anafilactic.

Sursă: Mediafax

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Cât sunt de dispuși românii să dea bani pe cadouri de Valentine's Day și Dragobete: Studiu legat de bugetul alocat

Publicat

cât sunt de dispuși românii să dea bani pe cadouri

Cât sunt de dispuși românii să dea bani pe cadouri de Valentine's Day și Dragobete: Doar 7% dintre români alocă un buget semnificativ mai mare pentru Valentine's Day și Dragobete, în timp ce majoritatea percep aceste ocazii mai degrabă simbolic decât ca momente de consum intens, potrivit unui studiu de specialitate dat publicității marți. Mai mult, în locul cadourilor, unii preferă să trimită mesaje de Valentine's Day și Dragobete.

”Luna Îndrăgostiților nu duce la excese....

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Vreme mai blândă la orizont. Prognoza meteo pentru 11 februarie în Cluj‑Napoca și localitățile învecinate

Publicat

parcul central1.jpeg






Meteorologii anticipează o zi de miercuri, 11 februarie 2026, cu vreme mai blândă şi temperaturi peste normalul perioadei pentru zona Cluj‑Napoca și localitățile din apropiere, după o jumătate de săptămână rece în regiune.

Potrivit estimărilor climatologice, valorile termice pe 11 februarie vor fi ușor pozitive în timpul zilei, iar cerul va avea în mare parte nori răzleți.

În Cluj‑Napoca, maximele...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ziua Națională a Lecturii. Programul activităților organizate de Biblioteca Județeană Alba, în perioada 12-16 februarie

Publicat

ziua națională a lecturii. programul activităților organizate de biblioteca județeană

Ziua Națională a Lecturii este sărbătorită în 15 februarie a fiecărui an. Cu acest prilej, Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga” Alba organizează o serie de activități pentru a marca importanța lecturii.

Activitățile se vor desfășura în perioada 12 – 16 februarie 2026, în locații diferite.

Ziua Națională a Lecturii. Programul activităților – Biblioteca Județeană Alba

Joi, 12 februarie

  • Orele 8.00-18.00: Ziua Națională a Lecturii în colecțiile bibliotecii:...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Horoscop miercuri, 11 februarie: surprize financiare, planuri date peste cap și decizii importante pentru zodii

Publicat

horoscop e1604300456568.jpg






Horoscopul pentru miercuri, 11 februarie, aduce schimbări neașteptate pentru multe zodii, în special în plan financiar și relațional. Astrologii recomandă prudență în decizii, atenție la comunicare și flexibilitate în fața situațiilor neprevăzute, deoarece unele planuri pot fi modificate în ultimul moment.

Berbec (21 martie – 19 aprilie)

Berbecii trebuie să fie atenți la discuțiile financiare, deoarece...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe