Regimul termic prognozat pentru următoarele două săptămâni este unul în care valorile termice vor ajunge şi la 26 de grade Celsius, pe parcursul zilei, în timp...
Scăpăm de valul de aer polar, dar se întorc ploile. Vremea se îndreaptă de duminică, iar temperaturile vor creşte până la 28 de grade în sud-estul...
Săptămâna viitoare va predomina un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit, în aproape toată ţara, iar temperatura medie diurnă a aerului se...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi dimineaţă, o atenţionare Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii pentru 16 judeţe din centrul şi nord-estul României, valabilă...
Vremea va continua să fie foarte călduroasă în cea mai mare parte a ţării până miercuri, după care temperaturile vor scădea uşor, vor urca din nou...
Administrația Națională de Meteorologie transmite prognoza de vreme pentru luna septembrie. Până spre sfârșitul intervalului, vremea va fi mai caldă decât de obicei, iar în prima...
Administrația Națională de Meteorologie transmite prognoza de vreme până la începutul anului școlar, 9 septembrie. Vremea va fi mai caldă decât de obicei, în următoarele patru...
Administrația Națională de Meteorologie transmite prognoza de vreme pentru următoarele două săptămâni, până în 18 august, în regiuni din țară. Vor fi variații mari de temperatură,...
Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în extremitatea de nord-vest a ţării şi în general deficitare în regiunile sudice şi sud-vestice, în săptămâna următoare, în timp...
Vremea se va răcori uşor la finalul acestei săptămâni în majoritatea regiunilor ţării, iar manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor înregistra în intervalul 31 iulie –...
Administrația Națională de Meteorologie a emis, în urmă cu puțin timp, o avertizare cod galben de averse, descărcări electrice și vijelii pentru localități din județele Maramureș,...
Turiștii de pe plaja din Mamaia au fost surprinși, marți după-amiaza, de o furtună, după ce, ca din senin, un vânt puternic a luat pe sus...
Vremea se va răci în această săptămână în majoritatea regiunilor ţării, însă în ultimele zile din iulie şi primele din august valorile termice vor urca în...
Temperaturile mai scad de la mijlocul lunii iulie și se vor apropia de valorile obișnuite ale acestei perioade, informează ziarul Alba24.ro. Vor mai fi câteva zile...
Luna iulie, reprezentativă pentru sezonul estival, este cea mai călduroasă lună a anului, temperatura aerului fiind mai mare decât în iunie, iar gradul de instabilitate mai...
Administrația Națională de Meteorologie transmite prognoza de vreme pentru următoarele 4 săptămâni, până în 1 iulie. Vremea se menține mai caldă ca în mod obișnuit pentru...
Administrația Națională de Meteorologie a transmis prognoza de vreme pentru următoarele două săptămâni, inclusiv ziua de Rusalii, 16 iunie, în regiuni din țară. În Transilvania, vremea...
Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat prognoza pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 13 mai – 10 iunie 2019. Până la sfârșitul lunii mai, se prognozează instabilitate...
Vremea se va răci în următoarele zile în majoritatatea regiunilor ţării, temperaturile maxime coborând spre 13 grade în Transilvania, urmând ca, de săptămâna viitoare, temperaturile să...
Administraţia Naţională de Meteorologie transmite prognoza de vreme pentru regiuni din ţară, valabilă în perioada 22 aprilie – 5 mai. În Transilvania, vremea se încălzeşte semnificativ...