Cartofii, articolele chimice şi serviciile de telefonie s-au scumpit cel mai mult în luna aprilie a acestui an faţă de martie, în timp ce ouăle, combustibilii...
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat miercuri că împărtăşirea comună a credincioşilor, din timpul Liturghiei, este amânată o scurtă perioadă, până la...
Compania aeriană low-cost Ryanair, a confirmat că de la 1 iulie va relua 40% din zborurile planificate şi va solicita pasagerilor să poarte măşti şi să...
Un bebeluş a fost luat cu forţa de lângă mama lui, la patru zile de la naştere, de un bărbat de 26 de ani din Reghin,...
Administrația Națională de Metreorologie a emis, miercuri, o avertizare cod galben valabilă pentru joi, 14 mai 2020, când sunt așteptate vijelii și ploi torențiale. Potrivit meteorologilor,...
Două românce care locuiesc în Serbia, respectiv în Spania, au fost înşelate prin „metoda accidentul” de persoane care au pretins că sunt cadre medicale sau poliţişti,...
Curtea Constituţională a stabilit, miercuri, că ordonanţa de urgenţă a Guvernului care reglementează starea de alertă este constituţională, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR. Sursele...
Potrivit datelor oficiale furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, numărul persoanelor infectte cu noul coronavirus a ajuns la 16.002, fiind inregistrate 224 de cazuri noi, în...
Tragedie într-o localitate din Italia, după ce fetița de 3 ani a unei românce a fost găsită înecată într-o piscină, la câțiva kilometri de casă. Fetița...
O persoană a fost rănită grav, în urma unui accident rutier produs miercuri, pe DN 56 A, pe raza comunei Șimian din județul Mehedinți. Potrivit ISU...
Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate şi conflictul de interese în materie administrativă în cazul a şapte aleşi locali, printre care se află...
Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii au stabilit o serie de măsuri pentru desfăşurarea activităţilor de către persoanele care vor avea acces în unităţile de...
La mijlocul lunii mai, DN7C Transfăgărășan, pe tronsonul Bâlea Cascadă – Bâlea Lac, arată ca în mijlocul iernii. Echipajele de deszăpezire ale Directiei Regionale de Drumuri...
Poliţiştii au fost anunţaţi, miercuri dimineaţă, prin apel la 112 că o maşină este abandonată pe marginea DN 52, în apropierea comunei Furculeşti, iar în urma...
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat miercuri, 13 mai 2020, că încă cinci persoane infectate cu noul coronavirus au murit. Astfel, numărul total al deceselor în...