EVENIMENT
8 Martie- Ziua Femeii: ziua în care sunt sărbătorite femeile din întreaga lume
Ziua Internaţională a Femeii a evoluat de la dorinţa femeilor muncitoare de dobândire a unor drepturi la prilej de sărbătorire a feminităţii şi a reprezentantelor sexului frumos, indiferent de religie şi rasă.
Apărută într-o vreme a marilor tulburări sociale, Ziua Internaţională a Femeii s-a ales şi cu moştenirea protestului tradiţional şi a activismului politic.
În anii de dinainte de 1910, multe femei din ţările dezvoltate industrial munceau. Slujbele lor, majoritatea în domeniul textilelor şi al serviciilor casnice, erau supuse discriminării sexuale şi erau plătite mult mai slab decât cele ale bărbaţilor.
Au apărut organizaţiile sindicale, iar de aici până la revoltele industriale a fost doar un pas.
În SUA, opresiunea şi discriminarea au făcut ca femeile să devină tot mai implicate în campanii pentru a determina o schimbare. În 1908, 15.000 de femei au protestat la New York, cerând un program de muncă mai scurt, salarii mai bune şi drept de vot.
Un an mai târziu, în urma unei declaraţii a Partidului Socialist din America, prima Zi Naţională a Femeii a fost sărbătorită în Statele Unite ale Americii pe 28 februarie.
Femeile americane au continuat să marcheze această sărbătoare în ultima duminică din februarie până în 1913.
În 1910, Clara Zetkin, lidera organizaţiei femeilor din Partidul Social Democrat din Germania, a adus în discuţie ideea de a stabili o Zi Internaţională a Femeii, o sărbătoare care să fie marcată în aceeaşi zi în toate ţările, în sprijinul luptei femeilor pentru drepturile lor.
Propunerea a fost aprobată în unanimitate.
Astfel, pe 19 martie 1911 a fost sărbătorită prima Zi Internaţională a Femeii, în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia.
Peste un milion de femei şi bărbaţi au participat în această zi la manifestaţii pentru ca femeilor să li se acorde drepturi legate de muncă, dreptul la vot, educaţie şi de a deţine funcţii publice.
La mai puţin de o săptămână, pe 25 martie 1911, a izbucnit un incendiu de la fabrica de textile Triangle Shirtwaist, din New York, în care au murit peste 140 de femei, multe dintre ele fiind imigrante de origine evreiască sau italiană şi având vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani.
Acest accident a atras atenţia asupra condiţiilor de muncă şi a dus la îmbunătăţirea legislaţiei americane în domeniu.
Înainte de Primul Război Mondial, în timpul campaniilor pentru pace, rusoaicele au sărbătorit pentru prima dată Ziua Internaţională a Femeii în ultima duminică din februarie 1913.
În acelaşi an, după consultări şi discuţii, Ziua Internaţională a Femeii a fost mutată pe data de 8 martie.
În 1914, femeile din întreaga Europă au manifestat împotriva războiului şi pentru solidaritate între femei.
În 1917, în ultima duminică a lunii februarie, femeile din Rusia au declanşat o grevă pentru „pâine şi pace", după ce peste două milioane de soldaţi ruşi şi-au pierdut viaţa în timpul războiului.
Această grevă s-a dovedit a fi prima etapă a Revoluţiei bolşevice, iar patru zile mai târziu, ţarul a fost forţat să abdice. Guvernul provizoriu a acordat femeilor dreptul la vot.
Greva a început pe 23 februarie după calendarul iulian, ceea ce reprezintă ziua de 8 martie după calendarul gregorian, care este cel mai răspândit.
În urma Revoluţiei din octombrie 1917, bolşevica Alexandra Kollontai l-a convins pe Lenin să oficializeze Ziua Internaţională a Femeii în Uniunea Sovietică.
De la apariţia ei în cadrul mişcării socialiste, Ziua Internaţională a Femeii a căpătat tot mai multă recunoaştere de la an la an, ajungând să fie sărbătorită în ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare deopotrivă.
Astfel, 1975 a fost declarat „Anul Internaţional al Femeii" de Organizaţia Naţiunilor Unite. Începând cu acest an, Ziua Internaţională a Femeilor a fost adoptată de multe guverne.
În Iran, în 1982, femeile au recurs la unul dintre cele mai curajoase gesturi ale existenţei lor: şi-au dat la o parte, întreaga zi, vălul care le acoperea faţa.
În 8 martie se obişnuieşte ca bărbaţii să dăruiască flori şi mici cadouri femeilor din viaţa lor. În 8 martie se transmit femeilor mesaje de 8 martie.
EVENIMENT
Minor de 14 ani reținut la Cluj-Napoca pentru furt calificat după ce ar fi sustras o trotinetă electrică. A fost ajutat de frate
Un minor în vârstă de 14 ani din municipiul Cluj-Napoca a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Potrivit datelor transmise de polițiști, fapta ar fi avut loc în seara de 5 februarie, în jurul orei 21:05, pe strada Horea din Cluj-Napoca. Minorul este bănuit că ar fi furat o trotinetă electrică ce era parcată și asigurată cu un cablu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Festivalul PRAETORIAN GATES de la Alba Iulia va colabora cu cei de la DIRTY SHIRT, în calitate de ambasadori ai proiectului
Festivalul PRAETORIAN GATES de la Alba Iulia anunță colaborarea cu DIRTY SHIRT în calitate de ambasadori oficiali ai proiectului, într-un comunicat transmis Alba24.
Organizatorii festivalului Praetorian Gates, care revine cu o a doua ediție în 3-4 iulie 2026, în Cetatea Alba Carolina, au plăcerea de a anunța o colaborare semnificativă cu trupa Dirty Shirt, care se întoarce la Alba Iulia și devine ambasador oficial al festivalului.

Ce înseamnă acest lucru? Dirty Shirt este mai...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Sorana Cîrstea câștigă finala turneului Transylvania Open contra Emmei Răducanu. A obținut titlul la simplu
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a reușit să o învingă, sâmbătă, pe Emma Răducanu, principala favorită de la Transylvania Open Cluj-Napoca, într-o finală la simplu care i-a ținut pe spectatori cu sufletul la gură.
Sorana Cîrstea, favorita nr.3 a turneului a avut un start în forță în primul set, reușit să câștige cu scorul de 6-0.
În setul secund s-a putut observa că Emma este slăbită de puteri...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Audi A6 impecabil, scos la licitație la prețul de 1.000 de euro, de Primăria Sibiu. A fost mașina de protocol a lui Iohannis
Audi A6 impecabil, scos la licitație la prețul de 1.000 de euro, de Primăria Sibiu: Este vorba despre o mașină de protocol a fostului președintelui Klaus Iohannis. Prețul de pornire stabilit de organizatori este 1.000 de euro. În cadrul licitației, care este organizată de o casă mare de profil, vor mai fi vândute ceasuri de lux din aur.
Mașina de protocol condusă în trecut de Klaus Iohannis este un Audi A6 3.2 FSI. Aceasta este scoasă la licitație de Primăria Sibiu prin Casa de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
