Peste 1.200 de persoane au primit asistenţă medicală de urgenţă din partea paramedicilor SMURD, la nivel naţional, în ultimele 24 de ore. „Ultimele 24 de ore...
Poliţiştii din Alba au indisponibilizat peste 22 de tone de îngrăşăminte chimice, care erau depozitate într-un loc neprotejat. Faţă de reprezentanta societății comerciale care le deţinea...
Germania a raportat joi peste 4.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, cu peste 1.200 mai multe decât în urmă cu o zi şi cel...
În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din Nădlac II au prins opt cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi...
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi alerte de vreme rea pentru jumătate din țara, până sâmbătă. În intervalul joi ora 11:00 – vineri ora 3:00...
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurori din DIICOT Pitești, efectuează, joi, 13 percheziţii în municipiul Câmpulung, pentru destructurarea a două grupări...
Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al Poliţiei Sectorului 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare, joi dimineaţă,...
Încă doi angajaţi de la Spitalul Municipal Caracal şi alţi doi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina au fost confirmaţi cu noul coronavirus, ei...
Ministerul Afacerilor Externe a informat că un angajat din cadrul Centralei MAE şi un diplomat din cadrul Misiunii Permanente a României pe lângă organizaţiile internaţionale de...
Angajaţii din domeniul HoReCA s-au adunat miercuri seara, începând cu ora 20:00, în Piaţa Victoriei, pentru a protesta faţă de decizia autorităţilor de a închide, la...
Un accident rutier a avut loc, miercuri seară, în Târgu Mureș, cu două mașini implicate. Unul dintre șoferi pare că a băut. Conform Poliției Mureș, în...
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Timiş, întrunit miercuri seara în şedinţă extraordinară, a decis, printre alte măsuri de limitare a răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2,...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (21:00), pe autostrada A2 București-Constanța, pe tronsonul kilometric 188 (loc. Medgidia, jud. Constanța) –...
Ritmul de lucru înregistrat la tronsonul Târgu Mureş – Târgu Neamţ al autostrăzii A8 este destul de slab, a afirmat miercuri ministrul Transporturilor, Lucian Bode, la...
Un grav accident s-a produs, miercuri seară, în județul Brașov. Trei mașini s-au ciocnit, iar în urma impactului un șofer a decedat. Un pasager dintr-o altă...
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor, preotul Constantin Sturzu, a declarat, miercuri seara, că Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi organizată în perioada 8-15...
Alegerile parlamentare, programate pe 6 decembrie, trebuie să aibă loc, deoarece este nevoie de „un Parlament cu puteri depline”, a afirmat, miercuri, la Palatul Cotroceni, preşedintele...
Prefectura Sibiu a anunţat miercuri că a fost identificat un focar de infecţie cu noul coronavirus la un centru pentru vârstnici din comuna Şelimbăr, unde 56...
O femeie a fost rănită, miercuri seară, în urma unui accident rutier produs în localitatea lfoveni din județul Dâmbovița. Primele informații arată că mașina în care...
O depășire sinucigașă a fost filmată în județul Prahova. Un Volkswagen Passat a intrat în depășire pe linie continuă, într-o curbă, iar tragedia a fost evitată...