Connect with us

ACTUALITATE

Organizația Mondială a Sănătății despre cel de-al doilea vaccin anti-Covid: ”Au mai rămas multe întrebări”

Publicat

Vestea potrivit căreia compania farmaceutică americană Moderna ar fi dezvoltat un vaccin împotriva COVID-19 foarte eficient este ''destul de încurajatoare'', însă sunt necesare mai multe informaţii, a declarat luni Soumya Swaminathan, coordonatoarea departamentului ştiinţific din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), citată de DPA.

Participanţii la studiul clinic trebuie monitorizaţi timp de încă două luni pentru posibile efecte adverse, a declarat Soumya Swaminathan în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva.

Citește și Al doilea vaccin anti-Covid, eficiență surprinzătoare

"Au mai rămas multe întrebări" cu privire la produsul Moderna şi candidatul rival la vaccin al Pfizer, care s-a dovedit de asemenea foarte eficient în studii clinice", a precizat Swaminathan.

Trebuie cunoscute mai multe date despre durata protecţiei oferite de aceste vaccinuri împotriva noului coronavirus, în ce măsură previn cazurile severe de COVID-19 şi ce impact au asupra persoanelor vârstnice, a adăugat ea.

Soumya Swaminathan a spus luni că se aşteaptă să fie disponibile doze "foarte limitate" de vaccin împotriva COVID-19 disponibile în prima jumătate a anului 2021, relatează Reuters. Reprezentanta OMS a precizat că rămâne optimistă în acest sens şi că se va putea colabora cu numeroşi producători pentru a avea o gamă largă de vaccinuri în cadrul schemei de distribuţie globală.

Compania farmaceutică americană Moderna a anunţat luni că vaccinul său experimental împotriva COVID-19 are eficacitate de 94,5%, conform datelor testelor clinice din faza a treia.

Este al doilea vaccin produs de o societate farmaceutică din Statele Unite care prezintă un rezultat încurajator, după cel al companiei Pfizer, realizat în cooperare cu compania germană BioNTech şi care a avut o eficacitate de peste 90% în testele clinice. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mihaela Moise, editor online: Gabriela Badea)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Taxele și impozitele lui Bolojan scufundă orașul Flămânzi în întuneric. Oamenii refuză plata obligațiilor și blochează serviciile publice

Publicat

taxele și impozitele lui bolojan scufundă orașul flămânzi în întuneric.

Publicitate

După deciziile premierului Ilie Bolojan, care au forțat administrațiile locale să majoreze taxele și impozitele, tot mai mulți cetățeni refuză să le mai plătească. Efectul se vede deja în teritoriu: bugetele locale se subțiază rapid, iar unele primării se apropie periculos de incapacitatea de funcționare.

Un astfel de exemplu vine din orașul Flămânzi, unde administrația locală avertizează public că lipsa încasărilor poate duce la blocarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 23 de ani, prins drogat la volan în Vorona. Avea în mașină și un pistol airsoft

Publicat

incident șocant în suceava: Șofer de ride sharing înjunghiat de un

Publicitate

Un tânăr de 23 de ani din comuna Vorona a fost sancționat dur de polițiști, după ce a fost prins conducând un autoturism sub influența substanțelor interzise și având asupra sa o armă de tip airsoft.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 31 ianuarie 2026, în jurul orei 22:00, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control un autoturism care circula pe drumul public din comună.

Din cauza...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Zeci de intervenții ale polițiștilor în județul Botoșani: Peste 100 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore

Publicat

vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri: 7 permise reținute și amenzi

Publicitate

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani au intervenit, în ultimele 24 de ore, la aproximativ 30 de evenimente, majoritatea sesizate prin apeluri la numărul unic de urgență 112.

Pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, polițiștii au acționat pe raza întregului județ, fiind organizate opt acțiuni punctuale în zone considerate de interes operativ. Activitățile au vizat atât...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune BLITZ a polițiștilor rutieri: Amenzi de peste 16.000 de lei pentru transportatorii de mărfuri și persoane

Publicat

polițiștii botoșăneni, la ceas de bilanț:  infracţionalitatea în domenii specifice

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat, la data de 31 ianuarie 2026, o acțiune de tip BLITZ, desfășurată pentru verificarea respectării legislației privind transportul de mărfuri și persoane.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei.

Șapte dintre sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto care nu respectau reglementările...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe