Activitatea Secţiei de Radioterapie a Spitalului Municipal din Timişoara a fost sistată joi din cauza unor proceduri birocratice între spital şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor...
Pufuleții fac parte din dieta românilor de zeci de ani și toată lumea îi îndrăgește, însă nimeni nu știe exact cât de periculoși sunt ei pentru...
Ministerul Sănătăţii a informat că activitatea de transplant va fi reorganizată cu fonduri de la Uniunea Europeană, urmând să fie utilizate peste 15,6 milioane de euro...
Şase persoane au fost reţinute de procurorii Serviciului Teritorial Giurgiu al DIICOT pentru trafic de minori, una dintre victimele grupării fiind o fată de 15 ani....
O tânără de 25 de ani din comuna Bistreţ, judeţul Dolj, este căutată de poliţişti după ce mama acesteia, din aceeaşi localitate şi care în prezent...
Guvernul a decis, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, prelungirea cu o lună, de la 30 septembrie 2019 la 31 octombrie 2019, a termenului de depunere a...
Mai mulţi parlamentari propun modificarea Legii educaţiei cu prevederi referitoare la comportamentele de bullying, menţionându-se că antepreşcolarii, preşcolarii, elevii şi cadrele didactice vor beneficia de consiliere...
Echinocţiul de toamnă din acest an este pe 23 septembrie, la ora 7.50 . Este momentul în care ziua este egală cu noaptea. Începând de la...
Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Iaşi, sub coordonarea procurorilor DIICOT – ST Iaşi, au ridicat peste 100 de grame de droguri de risc şi...
Guvernul a aprobat înfiinţarea Sistemului Informatic Naţional pentru Adopţie (SINA), informează Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS). Sistemul va continua procesul de simplificare administrativă şi de...
Direcția Națională Anticorupție a efectuat primele audieri în speța referitoare la Niculae Bădălău, ministrul Economiei, care este suspectat că fi făcut lobby companiei italiene „Beretta”, inclusiv...
Un cetăţean cipriot a fost condus la sediul DIICOT Giurgiu după ce, în urma unei percheziţii domiciliare la locuinţa acestuia din comuna Clejani au fost descoperite...
Vești bune pentru pasionații transilvăneni de filme, seriale, jocuri video, benzi desenate, cosplay și nu numai, care au, în toamna acestui an, posibilitatea să participe la...
Un tânăr de 28 de ani, din Năvodari, căutat de autorităţile judiciare din Franţa pentru constituirea unui grup infracţional organizat, proxenetism şi spălare de bani, a...
Polițiștii BCCO Sibiu, sub coordonarea DIICOT, au descins miercuri în 18 locații din Sibiu și Cisnădie, la suspecți de trafic de droguri de mare risc. Au...