Administraţia CFR Călători şi organizaţiile sindicale reprezentative au semnat, la sediul CFR Călători, noul Contract Colectiv de Muncă (CCM) la nivel de unitate, printre beneficii fiind...
Fostul primar Cristian Popescu-Piedone a depus la Curtea de Apel Bucureşti o contestaţie la executare împotriva condamnării de patru ani închisoare primită pentru săvârşirea infracţiunii de...
Antonina Radu, unul dintre pompierii condamnaţi în dosarul Colectiv, a fost localizată în Republica Moldova, în urma cooperării poliţieneşti internaţionale între Poliţia Română şi autorităţile din...
Narcis Hogea, tatăl lui Alexandru Hogea, un tânăr care a murit după incendiul de la Colectiv, spune că abia așteaptă al doilea dosar. „L-au ținut până...
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu-Piedone spune că „rolul primarului este să ajungă la puşcărie când deranjează”. „În aceleaşi condiţii, pe declaraţia proprie a patronilor, necunoscându-i, ajungând...
Magistrații Curții de Apel București au decis joi pedepsele pentru inculpații în dosarul Colectiv. În mare parte este vorba de pedepse înjumătățite față de decizia din...
Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, în prezent edil al Sectorului 5, a fost condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel Bucureşti la 4 ani...
Curtea de Apel Bucureşti ar putea pronunţa, marţi, sentinţa definitivă în dosarul „Colectiv”, în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în...
Pronunţarea în dosarul Colectiv a fost amânată iarăși, vineri, de magistrații de la Curtea de Apel Bucureşti. Potrivit ultimei decizii a Curții de Apel, termenul de...
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) urmează să pronunţe, vineri, 15 aprilie 2022, sentinţa definitivă în dosarul ”Colectiv”, în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone...
Curtea de Apel Bucureşti a amânat joi, pentru 15 aprilie, pronunţarea sentinţei definitive în dosarul „Colectiv”, în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a...
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au rămas în pronunţare, marţi, în dosarul „Colectiv”, în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în...
Curtea de Apel Bucureşti a programat pentru vineri începerea dezbaterilor finale din dosarul „Colectiv” în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat...
Rudele celor decedați în incendiul de la Colectiv, în urmă cu șase ani, au protestat sâmbătă seara pe treptele Curții de Apel București. Pe trepte se...
Curtea de Apel Bucureşti a decis luni să formeze două dosare Colectiv, urmând ca fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, funcţionarii din primărie şi cei...
„Colectiv”, documentarul românesc în regia lui Alexander Nanau, despre incendiul devastator produs în 2015 în clubul bucureştean cu acelaşi nume, în care zeci de persoane şi-au...
Documentarele româneşti ”Acasă”, în regia lui Radu Ciorniciuc, şi ”colectiv”, regizat de Alexander Nanau, au fost nominalizate la cea de-a 33-a ediţie a premiilor Academiei de...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, 30 octombrie, legea potrivit căreia cheltuielile aferente oricăror tratamente, în ţară sau străinătate, ale persoanelor a căror stare de sănătate...
Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone este aşteptat miercuri la Curtea de Apel Bucureşti pentru a participa la dezbaterile în dosarul ”Colectiv” în care a...
Curtea de Apel Bucureşti începe, vineri, judecarea apelului în dosarul ”Colectiv”, în care au fost condamnaţi în primă instanţă fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone,...