Arabia Saudită va permite unui număr de 60.000 dintre locuitorii săi, care trebuie să fie vaccinaţi împotriva COVID-19, să participe la hajj, marele pelerinaj anual la...
Tribunalul Constanţa a respins miercuri, 25 noiembrie, cererea Arhiepiscopiei Tomisului de suspendare a hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) care interzice participarea la procesiunile...
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, la Timişoara, că ridicarea restricţiilor în cazul pelerinajului de la Iaşi a reprezentat „o decizie operativă, pentru a salva...
Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat luni că pelerinajul de Sfântul Dumitru din Bucureşti nu va putea avea loc. „Sunt om credincios, care respect biserica,...
Sărbătorilor religioase sunt permise dar numai cu participanți din localitatea respectivă. Secretarul de Stat Raed Arafat a făcut noi precizări cu privire la măsurile care trebuie...
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat sâmbătă, la Iaşi, că manifestările de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva nu vor mai fi organizate ca în ceilalţi ani, din...
Sute de credincioși au participat, miercuri, la procesiunea cu Sfintele Moaște ale Sfântului Ioan cel Nou din județul Suceava. Moaștele au fost purtate cu mașina prin...
Peste 10.000 de pelerini sunt așteptați să participe joi, 28 noiembrie 2019, la Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara, unde va avea loc slujba religioasă la împlinirea...
Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie), organizat ca în fiecare an de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, se...
Un număr de 161 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală, sâmbătă, la pelerinajul de Rusaliile catolice de la Şumuleu Ciuc, cel mai grav caz...
Beneficiarii Centrului de servicii acordate în comunitate „Sfântul Meletie” Alba Iulia – centru de zi pentru persoane cu handicap – au participat săptămâna aceasta la un...