În primele patru luni ale anului, polițiștii de frontieră au depistat 80 de mijloace de transport care erau în atenția autorităților și care erau suspectate a...
Instituția a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că începând cu data de 1 iulie va intra în vigoare noul contract-cadru al Casei Naționale de...
Potrivit unei analize realizate de un turoperator, Bulgaria și Grecia se numără printre destinațiile care au înregistrat cele mai mari vânzări pentru sejururile de vară în...
Potrivit datelor furnizate de un turoperator specializat în oferte turistice exclusiv în România, rezervările în stațiunile montane și balneare au înregistrat o creștere de aproape 50%...
Ministerul Educației a anunțat vineri că a expediat ordinul privind modificarea Calendarului înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2023-2024 către Monitorul Oficial în vederea publicării....
Conform datelor furnizate de o companie de consultanță imobiliară, rata de ocupare a hotelurilor din București în primul trimestru a înregistrat un nivel de 62%, în...
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 28,51%, în primele trei luni din 2023, până la 10.709, faţă de 8.333 în aceeaşi perioadă din 2022, conform datelor...
Potrivit rezultatelor unui studiu de specialitate publicat luni, valoarea medie lunară a beneficiilor extra-salariale acordate în România în anul 2022 a înregistrat o creștere de 11%...
Un număr de 627 de candidaţi și-au ales locuri şi posturi la repartiţia de marţi, 23 mai 2023. Un singur loc a rămas neocupat, la specialitatea...
Cea de-a XVI-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest îşi deschide porţile săptămâna viitoare, în pavilionul B2 al Complexului Romexpo. Vor fi prezenți peste 200...
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează, luni, o nouă ediţie a programului „Litoralul pentru toţi”, cu preţuri cu până la 70% mai mici faţă de...
Institutul Național de Statistică a anunțat vineri că cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a înregistrat o creștere...
Numărul locurilor de muncă vacante a fost 47.100 în primul trimestru al din anul 2023, în creştere cu 5.200 faţă de trimestrul anterior, potrivit datelor furnizate...
În perioada ianuarie – aprilie 2023, numărul tranzacțiilor cu terenuri agricole a înregistrat o scădere de 37% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cu toate...
Potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică, economia României a înregistrat o creștere ușoară de 0,1% în primul trimestru al acestui an, în comparație...
În aprilie 2023, numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a crescut cu 47, ajungând la 10.269, potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP)....
În primele trei luni ale anului 2023, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), un număr de 17.998 de companii au fost radiate la nivel...
Reţeaua Naţională a Muzeelor din România anunţă un record absolut de 311 evenimente culturale înscrise la Noaptea Muzeelor 2023, ce se va desfăşura sâmbătă, 13 mai,...
În primele patru luni ale anului, înmatriculările de autoturisme noi în România au înregistrat o creștere de 25% față de aceeași perioadă din 2022, ajungând la...
În primele trei luni din 2023, numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) care au intrat în insolvenţă a crescut cu 2,11%, ajungând la...