Accident rutier în Gârbova: un tânăr care conducea un motociclu a fost implicat într-o coliziune cu un autoturism. Acesta a...
Publicitate Social-democrații se reunesc, vineri, într-un congres extraordinar pentru a-și alege o nouă conducere și pentru modificarea Statutului formațiunii. Congresul...
3 mandate de percheziție au fost puse în aplicare miercuri dimineața, într-o cauză penală care vizează comiterea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals în...
Programul Casa Verde Fotovoltaice întâmpină noi probleme. Acesta ar putea fi suspendat. Înscrierile în program s-au încheiat în urmă cu două luni, iar beneficiarii încă nu...
Publicitate Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Șoseaua Iașului, un autoturism condus de un bărbat, de 38 de...
Se împlinesc 11 ani de când Colindatul de ceată bărbătească din România și Republica Moldova a fost înscris în prestigioasa listă a Patrimoniului cultural imaterial UNESCO....
Polițiștii din Alba fac cercercetări în două dosare penale care au ca obiect instigarea publică. Este vorba despre două dosare penale deschise după ce doi bărbați...
În Blaj continuă lucrările de modernizare a infrastructurii municipiului. Primarul Gheorghe Valentin Rotar a adus în atenție amenajarea unor locuri de parcare pentru locuitori. Este vorba...
”Cârtițele” care vor săpa tunelurile pentru metroul de la Cluj, și care au fost testate în China, au fost descărcate în portul Constanța. Mașinăriile au ajuns...
A fost depistat primul caz de trichineloză la un porc domestic sacrificat într-o gospodărie din județul Alba cu ocazia sărbătorilor de iarnă din acest an. Cazul...
Rezultate notabile pentru elevii din echipa de șah a Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar. La etapa județeană a...
Originalul Codex aureus, cel mai valoros manuscris occidental medieval din România, inclus în patrimoniul UNESCO, urmează să fie expus publicului în perioada 17 – 21 decembrie,...
Electric Castle anunță primul val de artiști confirmați pentru 2025. Justin Timberlake, Queens of The Stone Age, Justice, Bicep, Shaggy și Netsky b2b NGHTMRE deschid afișul...
Peste 100 de kilometri de autostradă și drum expres au fost construiți în anul 2024. În decembrie, se află în diferite stadii de execuție alți circa...
Cumpărare vechime în muncă, în 2025. Românii care doresc să cumpere vechime pentru pensie vor trebui să plătească mai mult din 2025, ca urmare a majorării...
Coaliția România Europeană (CRE), o voce a societății civile constituită pe 6-8 decembrie în conferința de la Cluj-Napoca, salută consensul partidelor democratice prooccidentale privind formarea unei...
Teatrul de Păpuși „Prichindel” continuă și în anul 2025 programul dedicat tinerilor din oraș care vor sa afle tainele teatrului. Proiectul vizează organizarea de ateliere de...