Facebook WhatsApp Messenger LinkedIn Twitter Email Luna octombrie începe cu temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei și cu ploi abundente....
Publicitate Casa unui localnic din satul Buimăceni, comuna Albești, a fost în pericol, în această seară, după ce un incendiu...
Circulaţia rutieră se derulează pe o singură bandă, alternativ, între Băile Herculane şi Caransebeş, din cauza unui accident produs pe DN6. „Pe DN6, la km 405,...
Cel puţin 30.000 de copii cu vârste între 0 şi 2 ani, proveniţi din familiile vulnerabile, vor beneficia de educaţie timpurie în creşe prin intermediul unui...
Pentru serialul „Game of Thrones” (Urzeala Tronurilor) s-au realizat casting-uri exhaustive de la care au fost excluşi doar trei dintre actori, relatează online ziarul spaniol El...
Un copil în vârstă de 11 ani, care a fost lăsat nesupravegheat într-o maşină cu cheia aflată în contact, a reuşit să pornească autoturismul şi a...
Kituri speciale de detectare sunt folosite pentru detectarea şi confiscarea telefoanelor mobile utilizate ilegal de deţinuţi, a declarat duminică secretarul de stat britanic pentru justiţie, David...
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, luni, extinderea urmăririi penale faţă de Mircea Drăghici, trezorier al Partidului Social Democrat, cu privire la săvârşirea unei alte infracţiuni...
DeMar De Rozan, jucătorul echipei San Antonio Spurs, a primit o amendă de 25.000 de dolari din partea ligii profesioniste nord-americane de baschet, pentru că a...
Preţul energiei în România, pe piaţa spot, a scăzut luni la jumătate faţă de cel înregistrat săptămâna trecută, având o medie de 123 de lei pe...
În acest an, Sfântul Gheorghe nu se sărbătorește pe 23 aprilie. Patriarhia română a decis să mute slujba pe 29 aprilie, iar petrecerile se vor ține...
Un bărbat din comuna Drăgoeşti a fost amendat cu 3.000 de lei după ce a fost surprins de jandarmi că îşi chinuia calul, au informat, luni,...
Un tânăr de 26 de ani, din comuna Bratovoeşti, a fost reţinut luni pentru 24 de ore, după ce a fost implicat într-o altercaţie în localitate,...
Patru persoane, printre care se află şi un copil, au fost rănite luni într-un accident produs pe fondul vitezei excesive, neadaptată la condiţiile de drum umed,...
Un angajat al Carierei Roşia din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) a fost agresat de către trei tineri, după ce i-a surprins pe aceştia în timp...
Cinci cetăţeni irakieni şi un iranian au fost găsiţi ascunşi sub podeaua unui autocar, de poliţiştii de frontieră giurgiuveni, la intrarea în ţară prin PTF Giurgiu,...
Serviciul Plăţi instant, care asigura transferul banilor în mai puţin de 10 secunde între bănci, a fost lansat luni, Banca Transilvania şi CEC Bank fiind primele...